(...) In dimineata zilei, pe la ora 8, am fost chemat la telefon de o doamna, care mi-a comunicat ca d-l general Radescu(1) doreste sa ma vada. Am ramas foarte surprins si intrigat, de unde stia ca ma gasesc în Bucuresti si ce ar dori de la mine. Pe la ora 10, am fost la domnia sa acasa. Am asteptat putin în birou, fiindca sedea de vorba cu alta persoana, într-o camera alaturata.
Dupa câteva minute, si-a facut aparitia. Parea foarte aferat si bine dispus. M-a întâmpinat astfel: „Draga Aldea, sa intram direct în materie. Este vorba ca sa formez noul guvern si as dori sa stiu daca vrei sa ma ajuti, primind fie Ministerul de Interne, fie pe cel al Agriculturii" l-am raspuns: „D-le general, va multumesc pentru încredere si va stau la dispozitie, dar eu stiu ca daca se face un nou guvern, îl va prezida d-l Maniu”(2) . "Nu", mi-a ripostat d-l general, „Maniu nu vrea sa formeze guvernul; au fost la mine astazi de dimineata oameni de-al lui si mi-au comunicat ca el refuza sa formeze guvernul". „Da", am spus eu, „dar guvernul se ofera de Majestatea Sa; de unde stiti ca o sa va însarcineze pe dvs. cu formarea lui?" „Stiu", mi-a replicat d-l general, „ca regele vrea sa însarcineze pe Sanatescu(3) , dar toata lumea spune ca eu sunt cel mai indicat".
Cu aceasta s-a terminat întrevederea. M-am dus direct la Palat. Am gasit pe generalul Sanatescu la birou si i-am povestit cele întâmplate. Dupa câteva minute, am mers împreuna în camera alaturata, a aghiotantilor, unde regele urmarea pe harta mersul operatiunilor. Ne-am documentat si noi. Regele a parasit camera, împreuna cu generalul Sanatescu. La scurta vreme, acesta a venit la mine si mi-a spus ca Majestatea Sa ma roaga sa dejunez la Palat, fiindca Antonestii s-au anuntat ca vor veni dupa masa. Natural, am acceptat, si la acest dejun, care a avut loc în locuinta regelui, în dosul Palatului, au luat parte, în afara de Majestatea Sa, generalul Sanatescu, d-l Stîrcea(4) , d-l Niculescu-Buzesti(5) , eu, d-l Ioanitiu(6) si colonelul Ionescu Emilian(7) .
Dupa ce ne-am ridicat de la masa, am trecut într-o camera alaturi de dormitor, din care se vedea curtea care despartea Palatul de locuinta. Am început sa facem consideratii asupra obiectului audientei solicitate de Antonesti, în vreme ce colonelul Ionescu Emilian pregatea o echipa de subofiteri înarmati, care, sub comanda maiorului Dumitrescu(8) din Batalionul de Garda al Palatului, avea sa aresteze pe cei doi Antonesti.
Din consideratiunile facute de noi, rezulta ca maresalul putea:
a) Sa prezinte demisia guvernului, în acest caz, se primea demisia, fara a se trece la arestare.
b) Sa comunice ca s-a decis sa lupte mai departe. Consecinta era arestarea imediata si formarea unui nou guvern, care sa ceara armistitiu.
c) Sa arate hotarârea de a încheia armistitiul cu Aliatii. Pentru acest caz, maresalul trebuia sa arate ce pregatiri politice facuse anterior, pentru a avea siguranta ca armistitiul se primeste si se încheie în bune conditiuni.
O incompleta pregatire trebuia urmata de arestare. O oferta pentru armistitiu din partea regelui si a noului guvern avea sa fie altfel primita de Aliati. Se scontau conditii mai avantajoase, în plus, autoritatea regelui de a ordona întoarcerea armelor contra germanilor nu putea fi egalata de autoritatea maresalului, care n-ar fi putut da acest ordin. La toate acestea, se mai adauga entuziasmul întregii tari, care scapa de un regim dictatorial. Dragostea pentru rege avea sa iasa sporita, iar regalitatea întarita, dupa ce atâtia ani fusese înjosita si nesocotita.
Toti cei ce asteptam alaturi de rege eram de acord asupra consideratiunilor si hotarârilor luate, asa cum am aratat mai sus.
Pe la ora 15.45 îsi face aparitia Mihai Antonescu(9) , venind dinspre Palat. Generalul Sanatescu îi iese înainte si-l introduce în salonul din stânga. Dupa câteva minute, pleaca si regele, pentru a vorbi cu el. Convorbirea a durat maximum 10 minute, Mihai Antonescu nevoind sa anticipeze asupra celor ce avea sa expuna maresalul. Atât regele, cît si generalul Sanatescu au parasit salonul, lasând pe Mihai Antonescu singur în asteptarea maresalului, care întârzia. La un moment dat, Mihai Antonescu paraseste salonul si se îndreapta spre Palat. Emotie mare. Daca pleaca si nu mai asteapta pe maresal? S-a telefonat imediat ofiterului adjutant de serviciu sa-i iasa în întâmpinare si sa-l retina.
În sfârsit, pe la ora 16.30 apare maresalul, urmat de aproape de Mihai Antonescu. Generalul Sanatescu le iese în întâmpinare si-i conduce în salon. La scurt interval, ne paraseste si regele, astfel încât ramânem în camera din dreapta numai trei insi: d-l Niculescu-Buzesti, d-l Stârcea si cu mine. In dormitorul regelui se aude zgomot. Intra echipa de subofiteri, pregatita de colonelul Ionescu Emilian. În salon, maresalul vorbeste într-una, expunând situatia pe front, posibilitatile armatei noastre, a trupelor germane, intentiunea de a încheia armistitiul, punerea în cunostinta a ministrului german Clodius(10) , aflator în Bucuresti, modalitatea de a încheia armistitiul etc.
Conversatia era ascultata pe la usi de d-l Niculescu-Buzesti, care ne tinea la curent. Cererea armistitiului avea-sa fie facuta la Cairo de Mihai Antonescu, care urma sa plece cu un avion si cu trei scrisori: una din partea maresalului, alta din partea colonelului englez Chastelain(11) si a treia din partea d-lui W. Filderman(12) , seful comunitatilor evreiesti din tara si cunoscut filo-englez.
Prevazând arestarea, pun sa se telefoneze si sa fie chemat colonelul Damaceanu. În sfârsit, dupa aproape o jumatate de ora, îsi face aparitia regele, lasând pe Antonesti în convorbire cu generalul Sanatescu. Vrea sa ne puna la curent si sa se sfatuiasca cu noi. îi spunem ca am auzit totul. „Ce facem?" spune regele. Cel dintâi care se repede sa vorbeasca este d-l Stârcea. îi aduce aminte regelui toate suferintele si ofensele din ultimii patru ani. îi cere insistent sa-i aresteze. Vorbeste apoi d-l Niculescu-Buzesti si insista asupra felului ridicol cum întelege Antonescu sa ceara armistitiul, pe care n-a vrut sa-l pregateasca din timp. Este de parere ca trebuie arestat imediat. Ma alatur si eu la cererea celor doi care au vorbit.
Dar, reuseste lovitura? La ora aceea, colonelul Damaceanu(13) nu sosise. Era miercuri. Ofiterii nu erau la serviciu. Comandantii de unitati nu erau nici macar preveniti. Daca trupele nu pot intra în dispozitiv, înainte de caderea serii si înainte de a se produce o actiune a trupelor germane, prevenite deja prin Clodius? Daca intervine vreo defectiune la trupele noastre sau daca devotatii maresalului, ministrul de Razboi, generalul Pantazi sau inspectorul Jandarmeriei, generalul Piki Vasiliu, opresc interventia trupelor noastre? O simpla alarma la timp data sau o greseala din partea noastra nu naruieste tot planul nostru? Care este situatia regelui? Nu va fi crutat de nemtii care sunt loviti în spate. Va fi împuscat, împreuna cu noi, sau vom fi spânzurati în Piata Palatului, ca orice tradatori. Toate chestiunile acestea îmi strabat mintea, dar cine nu risca nu câstiga.
Îmi iau curaj si vorbesc Majestatii Sale. Insist pentru arestare. „Masurile militare vor fi luate la timp, am trimis dupa colonelul Damaceanu, care trebuie sa soseasca. Nemtii vor fi imobilizati de jandarmii generalului Anton(14) . Iau asupra mea toata raspunderea, relativ la masurile militare. Si apoi. trebuie sa avem încredere în dreptatea cauzei si în steaua norocoasa a tarii si a Majestatii Voastre."
Regele se lasa convins, dar este emotionat. Nu vrea sa asiste la arestare. Este sfatuit ca, dupa ce intra în salon, sa spuna maresalului ca nu este de acord cu ceea ce intentioneaza sa faca. Va trece apoi în camera de alaturi, sufrageria, despartita doar de o perdea, în vreme ce noi vom da drumul în salon garzii, pentru arestare. Regele îsi face curaj si intra în salon. Dupa un minut, garda condusa de maiorul Dumitrescu Anton intra zgomotos. Acesta spune formula: „În numele Majestatii Sale, sunteti arestati". Antonestii si generalul Sanatescu se ridica în picioare. Maresalul baga mâna în buzunarul pantalonilor, în vreme ce maiorul Dumitrescu îi imobilizeaza bratul. „Ce este asta, Sanatescule?" întreaba maresalul. Apoi se adreseaza maiorului: „Maiorule, eu nu port niciodata revolver".
Generalul Sanatescu este completamente surprins de arestare. El era de alta parere. Apostrofat de maresal generalul Sanatescu tipa la maiorul Dumitrescu: „Maiorul Dumitrescu, ia mâna de pe domnul maresal!".
Intervine un moment de criza. Toti stau imobilizati si nu stiu ce sa faca. Situatia este salvata de colonelul Ionescu Emilian, care apare în pragul sufrageriei si da un ordin scurt: „Maiorul Dumitrescu, executarea!".
Antonestii sunt condusi afara din salon si îndreptati spre fundul salii, care despartea salonul de camera unde ne gaseam noi si unde venise si regele. Usa este întredeschisa. Auzim cum maresalul spune maiorului Dumitrescu: „Nenorocitilor, mâine veti fi împuscati". Arestatii sunt introdusi într-o camera-seif, unde sunt încuiati.
Regele este foarte emotionat. Deodata, îsi face intrarea generalul Sanatescu. Parul vâlvoi, mâinile în buzunare. Este furios. Se adreseaza regelui: „Bine, Majestate, pentru ce i-ati arestat? Nu puteati sa ma întrebati si pe mine? De ce sa nu-i lasam pe ei sa încheie armistitiul, daca s-au oferit singuri?" si dupa o mica pauza: „Eu ma duc sa le dau drumul si le spun ca a fost un malentendu".
N-am mai rabdat. L-am apostrofat cu cuvintele: „Bine, Sanatescule, ce, nu-ti dai socoteala? Aici este vorba de tine si de mine sau de rege si de tara? Suntem obligati sa mergem pâna la sfârsit pentru a face sa reuseasca lovitura". Mi-a raspuns: „Faceti ce stiti!". „Nu asa", am replicat, „mergem dincolo, la birou si luamtoate masurile, ca sa nu fim contracarati".
Dialogul s-a purtat în prezenta tuturor [celor] ce se gaseau în camera si într-o atmosfera penibila, dar generalul Sanatescu si-a revenit.
Când sa plecam ia Palat, si-a facut aparitia colonelul Damaceanu. l-am spus scurt: „Am arestat pe maresal", la care colonelul Damaceanu, emotionat si surprins, mi-a spus: „Ce-ati facut, d-le general, ce-ati facut?". I-am raspuns: „Ce-am facut noi am facut bine. D-ta fa-ti datoria. Du-te imediat la generalul Teodorescu Iosif, sa convoace pe toti comandantii de unitati si sa le dea ordin, în numele MS Regelui, pentru a intra în dispozitiv".
Încarcat de raspundere si fara convingerea ca se va executa totul la timp, a plecat sa-si faca datoria.
L-am luat apoi de brat pe generalul Sanatescu si l-am dus la birou. Dupa ce s-a asezat pe scaun, i-am spus sa cheme la telefon pe generalul Piki Vasiliu si apoi pe generalul Pantazi si sa le spuna sa vina la Palat, pentru a participa la un Consiliu de Coroana.
Cel dintâi sosit a fost generalul Vasiliu. L-am întâmpinat pe sala, si-a dat imediat seama ca este arestat si n-a facut nici o opozitie. Am pus sa fie chemat generalul Anton pentru a primi ordine. Între timp, a sosit si generalul Pantazi. L-am întâmpinat si pe acesta. L-am trimis la popota Batalionului de Garda. Prezentându-se generalul Anton, l-am pus la curent si i-am spus sa ia toate masurile din planul sau. Colonelul Elefterescu, prefectul Politiei Capitalei, cu greu s-a decis sa vina la Palat. L-am arestat si pe acesta si l-am trimis la popota.
Eugen Cristescu, seful Serviciului Secret, chemat de generalul Sanatescu la Palat, a refuzat sa vina. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu de la Inspectoratul General al Jandarmeriei si împreuna s-au dus la Legatia Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.
Generalul Anton s-a întors dupa scurta vreme la Palat si mi-a raportat ca generalul Tobescu(15) îl împiedica sa-si execute misiunea. L-am chemat pe generalul Vasiliu, care, în prezenta mea, a dat ordin la telefon generalului Tobescu sa predea comanda generalului Anton, în sensul acesta, l-a înarmat pe noul comandant si cu un ordin scris.
Alte arestari nu s-au mai facut. Timpul trecea însa repede si îngrijorarea noastra crestea, vazând ca trupele noastre nu-si fac aparitia. De abia catre orele 7, a început intrarea în dispozitiv. Pâna seara, târziu, Palatul n-a fost pazit decât cu slabe efective, apartinând Batalionului de Garda si patru tancuri mici Renault. Daca germanii ar fi avut câteva unitati de soc si câteva care de lupta în Bucuresti, lovitura noastra ar fi esuat lamentabil. Norocul însa a favorizat soarta tarii si a regelui.
Lucrul de birou a început. Regele a semnat ordinul prin care generalul Sanatescu era numit presedinte de Consiliu si deci a dat ordin Marelui Stat Major ca sa înceteze ostilitatile. S-a dat forma definitiva proclamatiei catre tara a MS Regelui, care s-a înregistrat pe placa de directorul Societatii Radiodifuziunii(16) . D-l Patrascanu(17) a venit pentru a întocmi decretul de amnistie a condamnatilor politici.
S-a întocmit lista guvernului cu mare greutate. Cea mai mare parte generali. Am primit ordinul regelui de a lua Ministerul de Interne. Am participat efectiv la întocmirea listei. Multi dintre noii ministri nu erau în Bucuresti si au aflat de la radio numirea lor.
Spre seara, a venit la Palat ministrul Killinger(18) . A avut o întrevedere cu regele si generalul Sanatescu.
A încercat sa fie sarcastic la adresa regelui. A fost pus la punct: „Germanii nu vor fi atacati, dar daca vor încerca o actiune contra noastra, vom trage". Mai târziu, generalul Gerstenberg(19) s-a prezentat la Palat, a cerut voie sa paraseasca Capitala, însotit de un ofiter român(20) .
Si-a dat cuvântul de onoare ca pleaca pentru a împiedica vreo actiune din partea trupelor germane, l s-a permis plecarea, în schimb, generalul si-a calcat cuvântul de onoare. A alarmat trupele germane din jurul Bucurestiului si a trimis din Ploiesti trupe motorizate pentru atacul Capitalei.
Podul de pe soseaua de la Baneasa fusese barat si instalate doua tunuri anticar. Spre înserat, o baterie de tunuri blindate germane, venind de la Ploiesti, au încercat sa forteze trecerea. Tunurile noastre anticar au incendiat primele doua tunuri germane. Daca n-ar fi existat aceste tunuri anticar, drumul pâna la Palatul Regal ar fi fost deschis si soarta noastra pecetluita, înca o data, am avut noroc.
La ora 22(21) , proclamatia regelui a fost citita la radio.
Entuziasmul populatiei din Bucuresti s-a manifestat prin nesfârsite aclamatii la Palatul Regal. Regele a trebuit sa apara în balconul luminat.
Târziu noaptea, prin grija d-lui Bodnaras(22) au fost ridicati cei cinci arestati din Palatul Regal: maresalul Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Pantazi, generalul Piki Vasiliu si colonelul Elefterescu si transportati într-o casa bine pazita, din cartierul Vatra Luminoasa. De aici, aveau sa fie ridicati mai târziu de un general sovietic. A trebuit sa-i predau personal(23) .
Nefiind în siguranta în Capitala, s-a hotarât ca MS Regele sa plece în Gorj. Un convoi de câteva automobile a parasit Capitala, în noaptea de 23 august.
Noi, cei ce am avut o zi de grele hotarâri, emotii si munca, am parasit Palatul Regal, pe la ora 3 noaptea. Nu stiam ce ne poate aduce ziua de mâine.
Asa s-a înfaptuit lovitura de stat de la 23 august: un rege hotarât, câtiva oameni de curaj si o armata devotata. Restul oamenilor, care astazi îsi aroga merite, n-au contat. Acesta este adevarul (...)
10 iunie 1946
Note:
Autor: Claudiu Secasiu
În tainitele arhivelor fostei Securitati, care pâna dupa decembrie 1989 au fost inaccesibile imensei majoritati a istoricilor, exista marturii apartinând unor persoane prezente la 23 august 1944 în Palatul Regal din Bucuresti si care l-au sprijinit pe regele Mihai în adoptarea si aplicarea deciziei sale de încetare imediata a razboiului împotriva Natiunilor Unite care a implicat arestarea maresalului Ion Antonescu si a unor apropiati colaboratori ai sai.
Unele documente, declaratii cu caracter autobiografic, desi scrise în timpul detentiei, depasesc destinatia imediata - ancheta la care erau supusi -, autorii având constiinta ca scriu si pentru generatiile viitoare.
O marturie, datata 10 iunie 1946, apartine generalului Aurel Aldea, care se gasea în arestul Serviciului Special de Informatii(SSI), anchetat în legatura cu organizatiile de rezistenta pe care le-ar fi centralizat sub conducerea sa într-o „Miscare Nationala de Rezistenta "(MNR).
Nascut la 28 martie/10 aprilie 1887, la Slatina, dupa absolvirea Academiei Tehnice Militare de la Berlin-Charlottenburg, specialitatea Artilerie (1912), generalul Aurel Aldea a avut o cariera militara prodigioasa, împletita cu misiuni de reprezentare, care l-au recomandat ca pe un redutabil negociator.
În timpul primului razboi mondial, dupa participarea la luptele din Dobrogea si în „batalia Bucurestiului" (1916). în urma încheierii „pacii de la Buftea", a fost atasat de Marele Cartier General, pe lânga feldmaresalul german August von Mackensen. La Serviciul Istoric al Marelui Stat Major (1920), a organizat arhiva de razboi. A fost numit secretar general al Ministerului Apararii Nationale si secretar al Consiliului Superior al Armatei 1938).
Dupa ultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei si nordului Bucovinei, fiind numit delegat al guvernului român, a negociat, la Odessa (iulie-nov. 1940), cu reprezentantii sovietici litigiile ivite în urma evacuarii precipitate a provinciilor, obtinând retrocedarea unor bunuri românesti. La începutul lunii august 1944, când cei implicati în actiunea de încetare a razboiului alaturi de Germania cautau un emisar pentru încheierea imediata a armistitiului, generalul Aldea s-a oferit sa treaca linia frontului din Moldova. Desi primise, la 17 aug. 1944, mandatul semnat de reprezentantii partidelor politice din Blocul National Democratic (PNT, PNL, PSD, PCR), misiunea sa a fost devansata de puternica ofensiva sovietica, declansata la 20 august 1944 în sectorul Iasi-Chisinau.
Trecut în retragere, datorita neîntelegerilor cu generalul I. Antonescu (iulie 1941), a participat mai târziu la pregatirea actului de la 23 august 1944. Ca ministru de Interne (23 aug.-3 nov. 1944), generalul Aldea a fost atacat virulent în presa comunista pentru intransigenta cu care a combatut actiunile PCR de acaparare prin forta a primariilor si prefecturilor. Reintegrat în toate drepturile militare, a fost numit sef al Comandamentului General al Apararii Teritoriului (1944-1945), fiind însa trecut din oficiu în rezerva, imediat dupa instaurarea guvernului P. Groza (1945). în conditiile agravarii relatiilor dintre regele Mihai si guvern (P. Groza) si adoptarii unor masuri represive împotriva unor ofiteri care îsi sustinusera public atasamentul fata de rege, generalul Aurel Aldea a hotarât sa reactioneze: „Din netarmurita si dezinteresata dragoste pentru Rege si tara, m-am hotarât sa misc în Capitala tot ceea ce este regalist si poate sari în ajutorul Regelui, în cazul când ar fi atacat. A încoltit ideea unei organizatii de rezistenta în Bucuresti, cu scopul exclusiv aratat mai sus.
Fara mijloace materiale, trebuia sa apelez la acei constienti ca fara o regalitate ne prabusim si la acei al caror avânt tineresc si nationalist duc la supremul sacrificiu pentru Regele iubit".
La procesul din noiembrie 1946, acuzat de „crima de complotare întru distrugerea unitatii statului" si de „razvratire", generalul Aldea a fost condamnat la munca silnica pe viata, comutata în temnita grea pe viata. Datorita regimului de detentie, pe care îl califica „salbatic sl criminal", refuzându-i-se tratamentul medical, a încetat din viata, la 17 octombrie 1949, la Aiud.
Preluat dintr-un numar al "Revistei 22"
Autor: Claudiu Secasiu
